luni, 1 septembrie 2008

GTA IV PC - 21 noiembrie 2008



Dupa succesul urias avut cu GTA 3 (12 milioane de copii vandute), Gta Vice City (15 milioane) si GTA San Andreas (12 milioane), Rockstar a anuntat inceperea productiei pentru GTA IV, si a stabilit toamna lui 2007 ca data de lansare. Amanarile nu s-au lasat asteptate, astfel incat o noua data oficiala de lansare a fost stabilita pentru martie 2008, apoi alta pentru aprilie 2008, cea din urma fiind data corecta. Cum asteptarea nu poate fi nicioadata prea lunga, agonia a fost prelungita pentru utilizatorii PC, care, conform modelului utilizat in ultimii ani de marii producatori, au de asteptat cateva luni in plus pentru a vedea coperta unui joc, prioritate avand gigantii din industria jocurilor pe consola, Sony (Playstation 3) si Microsoft (XBOX 360). Cum majoritatea romanilor nu-si permit sau nu sunt interesati de console, o sa incerc sa ignor versiunile pentru XBOX si PS, si sa ma axez pe cea pe PC.
Ultimele stiri anunta ca data de lansare ziua de 21 noiembrie. anul curent. Acum cateva zile a fost postat si un set de screenshoturi din versiunea pe PC, imagini care ne dau sperante si ne fac sa visam frumos pana la data lansarii.
Am reusit sa gasesc pe internet si cateva detalii interesante legate de versiunea pe PC. Se pare ca grafica va fi mai lucrata si mai rafinata fata de versiunile pentru XBOX 360 si PS3 si va suporta o rezolutie de 2560x1600, lucru care pentru mine vine ca o mare surpriza si-mi ridica multe semne de indoiala, intrucat mai mereu, cel putin in cazul PS, grafica a aratat mult mai bine fata de PC. Si este si normal, avand in vedere ca grosul banilor vine din vanzarea pentru console. Ramane de vazut daca Rockstar a spus adevarul sau a vrut doar sa ne ia si mai multe bani din buzunar.
Un lucru imbucurator, pe care il stiam inca de la lansarea pe consola, este aparitia modului multiplayer. Se pare ca producatorii i-au dat de cap, ba chiar mai mult, au introdus 15 moduri de multiplayer: Hangman's Noose. Car Jack City. Bomb da Base. Bomb da Base II. Mafia Work, Team Mafia Work, Deathmatch, Team Deathmatch, Turf War, Cops N Crooks, Race, GTA Race, Deal Breaker, Free Roam. Sa speram ca ne vor potoli setea de GTA dupa ce vom termina versiunea singleplayer. Producatorii au anuntat ca vor mari numarul de jucatori suportati in mp, de la 16, cat suporta versiunile pe consola, insa nu au specificat o cifra exacta. Deasemenea, se pare ca filtrul de cautare va fi mai performant decat in cazul consolelor, lucru absolut normal, tinand cont de capacitatile sporite ale calculatoarelor in ceea ce priveste retelele si softul.
Un lucru care mi se pare foarte interesant, si rezolva o serie din "problemele" impatimitilor, este existenta unor camere (evident virtuale) cu ajutorul carora vom putem inregistra evolutia noastra, schimba unghiul de vizualizare, iar cu ajutorul unor unor filtre si tooluri vom putea sa ne facem propriul film GTA, pe care il vom putea urca pe R* Social Club, un fel de club al impatimitilor, unde toata lumea il va putea vedea.
Cam atat legat de stiri. Ramane de vazut cum va fi versiunea finala, oricum nu mai e mult pana in noiembrie. Sa speram doar ca data de lansare nu va fi amanata! Va las cu notele oferite de principalele reviste de jocuri pentru PS, si cu screenshoturile promise.

Niciun comentariu: